Am rãmas in urma

Atât de multe isi propune omul sã facã in viatã si totusi când ajunge la capãtul ei, câte amintiri si câte proiecte duse pânã la capãt poate enumera... Se spune cã atunci când moare omul isi vede toatå viata intr-o fractiune de secundã...se deruleazã ca o rolã de film de celuloid si acolo se revarsã si emotiile trãite, ca niste pete de culoari primare: culorile vii rosii ale pasiunilor, iubirilor intense, cele albastre ale puritãtii, gândurilor curate, faptelor bune, implinirilor...Se are cã amintirile urâte, emotiile negative, faptele rele, sunt ca niste arsuri in celuloid, goluri, defecte care blocau pe vremuri derularea filmului iar spectatorii supãrati fluierau, in timp ce masinistul rearanja rola...asa si cu viata rederulatã din momentul mortii.Masinistul,ingerul pãzitor, incearcã sã refacã, acele frânturi, sã lase culorile vii sa spunã o poveste frumoasã, o poveste care derulatã cu spectatorii raiului sã-i facã sa zicã" da te acceptãm la noi, filmul tãu ne place"